joi, 12 octombrie 2017

REVENIREA PE PAMANT

Am revenit!

De mai bine de o luna am incetat sa mai postez pe blog din motive intemeiate.

Dupa cum am mai pomenit aici, eu urmez, de cativa ani deja (incep chiar sa devin veterana!) cursuri online de teologie, organizate de
Centrul Ortodox de Studii si Cercetare Dumitru Staniloae, de la Paris.  
Pe manseta din dreapta a acestei postari puteti vedea sigla Centrului care in curand isi va lansa programul pentru anul academic 2017 - 2018.

"Toate cele patru programe de studiu organizate  dea lungul anului academic 2016-2017, s-au încheiat cu o sesiune de evaluare, care a avut loc la Paris, în perioada 10-12 octombrie 2017.  Sesiunea de evaluare reprezintă un moment de maximă importanță în cadrul activităților Centrului, compensând, într-o cât de mică măsură, lipsa legăturii personale directe de-a lungul desfășurării programelor de studiu. Dimensiunea formativă a acestor întâlniri este foarte mult accentuată, evaluarea cunoștințelor acumulate fiind dublată de un efort susținut de continuare și aprofundare a celor asimilate dea lungul anului. De aceea, procesul propriu-zis de evaluare este întotdeauna urmat de o sesiune de comunicări științifice din partea profesorilor, pe diferite teme, urmată de o serie de ateliere tematice paralele, de aprofundare și dezbatere a temelor propuse. Nu în ultimul rând, trebuie amintită componenta socială și mai ales cea liturgică a acestor întâlniri – un scurt, dar cuprinzător program turistic, rugăciunile de dimineață și de seară, toate încununate de comuniunea euharistică, în cadrul Dumnezeieștii Liturghii, sunt tot atâtea prilejuri de cunoaștere și împărtășire reciprocă." (preluare de pe site.ul Centrului)


Am participat la sesiunea de evaluare, mi-am prezentat lucrarea si am revenit ... de undeva, de deasupra pamantului, unde m-a ridicat intalnirea cu profesorii si colegii mei de ... studiu!



Voi incerca sa raspund eventualei curiozitati a cititorilor acestui blog.
  • Cine participa la aceste cursuri on line? 
  • Cine vrea, are internet, un calculator ori telefon mobil si interes pentru lumea credintei! 
  • Costuri?
  • Accesibile. Anul acesta am platit 100 eu pentru un modul desfasurat pe parcursul a 5 luni si 300 eu pentru intalnirea care a durat 3 zile! (reprezentand taxe de protocol organizare- cafele, apa, fructe la discretie - cazare, 3 mase/zi, recuperare de la aeroport  ori gara - fara avion, desigur!)
  • Unde ne intalnim la sfarsit de an academic? 
  • In fiecare an in alta tara din Europa, pe acolo pe unde romanii s-au aseaza de la o vreme si unde, din dor de Dumnezeu si de casa, trec cu drag pragul Bisericilor ortodoxe romanesti, care se inmultesc pe zi ce trece - Belgia, Italia, Spania, Franta... Un prilej extraordinar de a cunoaste lumea facand un altfel de turism! Mereu locatiile sunt absolut fermecatoare, deosebite, altceva decat hotelaria de consum! Anul acesta am fost cazati intr-un castel, intr-un spatiu ortodox, situat la 40 de km de Paris, un cadru minunat!
  • Cine sunt de fapt cursantii?
  • Cursantii sunt in majoritate tineri preoti si mireni de pretutindeni, din diaspora si din tara. Colegii mei sunt preoti, preotese, doctori, profesori, juristi, ingineri, arhitecti, sau oameni simpli ca mine, toti cu drag si dor de Dumnezeu!
  • Modulele propuse de Centru sunt asadar si prilej de adancire a studiului pentru tinerii preoti ori calugari, dar si pentru cei care, ca  mine de exemplu, doresc sa se apropie de Dumnezeu si prin studiu.
  • Cine sunt profesorii?
  • Nume cunoscute si apreciate ale teologiei romanesti, intre care citez numai cativa : pr.dr. Vasile Gavrila (Buc), pr.prof.dr. Ioan Chirila (Cluj), pr. prof.dr. C. Coman (Buc), pr. prof.dr. Daniel Benga (Buc), pr. conf.dr. C.tin Necula (Sibiu) dar si multi altii din tara si din diaspora.
  • Cum a fost intalnirea din acest an?
  • Minunata!
Dar despre cele auzite, invatate si dezbatute in zilele acestea la Paris am a scrie inca un an de aici incolo!


Temele de dezbatere ale acestei intalniri:

- Biserica in comunism (conf.dr. Radu Preda)
- Incercare de lectura teologica a perioadei comuniste  
  (pr.prof.dr.C.tin Coman)
- Consiliere pastorala, reconsiderarea responsabilitatilor  
   preotesti (prof.dr. Adrian Opre)
- Definirea spatiului de cult ortodox intr-un spatiu predefinit
   neortodox (arh.Calin Chifar)
- Mircea Vulcanescu - chip de marturisitor crestin 
  (pr.conf.dr. Gh. Holbea)
- Costurile umane ale procreatiei asistate. Cazul Romaniei 
  (Dr. Sebastian Moldovan)
- Bioetica (pr.prof.dr. Razvan Ionescu)
- Arhitectura bisericeasca (arh.Calin Chifar)
- Cum citim Sfanta Scriptura (pr.prof.dr.C.tin Coman, 
  (pr.prof.dr. Ioan Chirila)

Iata, cate teme... si tot atatea provocari! 

Cum sa nu ma simt minunat?!
Ma simt intarita, incarcata cu energia harului preotilor profesori!
Ne-am rugat,  la vecernie si la Sf. liturghie, ne-am impartasit  impreuna, intr-o biserica veche de 800 de ani, unde am facut sa bata  clopotele incremenite si sa rasune cantecele noastre minunate inchinate Maicii Domnului!

Trebuie sa mentionez, nu in ultimul rand, calitatea acestor intelectuali deosebiti marcati de dragostea de Dumnezeu, care sunt teologii! O bucurie nespusa sa-i intalnesti si sa poti vorbi cu ei! Totul ti se pare apoi atat de firesc si atat de frumos... pana si nevointa de a devi omul cel nou dorit de Hristos!

Sunt bucuroasa sa ma fi intalalnit cu crestini ca si mine, cu care vorbesc aceeasi limba: cea a credintei in Dumnezeu! 
E MINUNAT!

Evanghelia zilei

In zilele acelea, Iisus a ieşit la munte ca să Se roage şi a petrecut noaptea în rugăciune către Dumnezeu. Şi când s-a făcut ziuă, a chemat la Sine pe ucenicii Săi şi a ales dintre ei doisprezece, pe care i-a numit Apostoli. Pe Simon, căruia i-a zis Petru, şi pe Andrei, fratele lui, şi pe Iacov, şi pe Ioan, şi pe Filip, şi pe Vartolomeu, Şi pe Matei, şi pe Toma, şi pe Iacov al lui Alfeu şi pe Simon numit Zilotul, Şi pe Iuda al lui Iacov şi pe Iuda Iscarioteanul, care s-a făcut trădător. Şi coborând împreună cu ei, a stat în loc şes, El şi mulţime multă de ucenici ai Săi şi mulţime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim şi de pe ţărmul Tirului şi al Sidonului, care veniseră ca să-L asculte şi să se vindece de bolile lor. Şi cei chinuiţi de duhuri necurate se vindecau. Şi toată mulţimea căuta să se atingă de El că putere ieşea din El şi-i vindeca pe toţi. Luca 6, 12-19

Doamne, ingaduie sa ma apropii si eu de Tine si sa ma vindec de raul lumii care salasluieste in mine!
Amin

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu